iun 22

După ce, în urmă cu exact două săptămâni, i-a încântat cu un spectacol „pe cinste”, Ansamblul Folcloric „Maria Tănase” revine în mijlocul iubitorilor de folclor din Craioviţa Nouă. O face astă-seară, de la ora 19.00, tot în aer liber, scena fiind amplasată pe esplanada situată între complexele Orizont şi Racheta. De această dată, pe ea urcă, în acordurile Orchestrei conduse de maestrul Nicu Creţu, soliştii Marius Măgureanu, Lavinia Bîrsoghe, Manuela Motocu şi Filuţa Bogdan. Nu va lipsi nici formaţia de dansuri a ansamblului, coordonată de maestrul coregraf Ionel Garoafă. Spectacolul face parte, ca şi precedentul, din seria de manifestări derulate, pe parcursul verii, sub genericul „Craiova Estivală 2011”, de municipalitatea craioveană, în colaborare cu instituţiile cultural-artistice din subordine. În acelaşi program se vor înscrie şi reprezentaţiile folclorice pe care artiştii de la „Maria Tănase” le vor oferi publicului pe 30 iunie şi 21 iulie, în Piaţa „Mihai Viteazu”.

Articol din Cuvantul libertatii

Tagged with:
mai 25


Joi, 26 mai 2011, ora 18, la Sala Palatului, Ansamblul Folcloric „Maria Tănase” va prezenta spectacolul ”LA CAZANU’ LUI PETRICA”, ocazie cu care îi veţi întâlni pe îndrăgiţii solişti: PETRICĂ MÎŢU STOIAN,
NICULINA STOICAN,
MARIANA CĂPITĂNESCU,
CONSTANTIN ENCEANU,
FILUŢA BOGDAN,
LILIANA POPA,
LAVINIA BÎRSOGHE,
MARIUS MĂGUREANU,
ANETA ŞIŞU,
MANUELA MOTOCU.
Invitati in spectacol:
MARGARETA CLIPA,
NICOLAE FURDUI IANCU
si GRUPUL „CRAI NOU”.
Prezentator: Văru’ Săndel.
Conducerea muzicală: mestrul Nicu Creţu. Coregrafia: maestrul: Ionel Garoafă. Regia artistică: Constantin Enceanu.

Tagged with:
feb 09

În perioada 7 – 14 februarie 2011, Ansamblul Folcloric „Maria Tănase” participă la cea de-a 66- a ediţie a „Sărbătorii migdalului în floare” (Sagra del mandorlo in fiore)/ a 56-a ediţie a festivalului Internaţional de Folclor, Agrigento, Italia.
Pe scena din Agrigento, Ansamblul Folcoric „Maria Tanase” va concura alături de ansambluri reprezentative din Grecia, Rusia, Portugalia, Serbia, Columbia, Bulgaria, Georgia, Mexic, Sierra Leone, Moldova, Lituania, Turcia, Belarus, Coreea, Turcia si 8 formaţii profesioniste din tara gazdă, Italia. “Speram sa ne intoarcem acasa cu cel putin un premiu”, a declarat directorul ansamblului, Constantin Enceanu.
Din dorinţa de a face cunoscut şi promovat folclorul românesc, artiştii craioveni vor prezenta în cadrul festivalului jocuri şi cântece reprezentative din Oltenia, Dobrogea, Transilvania si Moldova, sub conducerea muzicală a maestrului Nicu Cretu, coregrafia fiind semnată de maestrul Ionel Garoafa, coordonator artistic – Constantin Enceanu.

Tagged with:
preload preload preload
  © 2010 Ansamblul Folcloric Maria Tanase